Cinema Patria

Cu toate ca sunt de 4 ani in Bucuresti, abia aseara am ajuns pentru prima data la un film la Cinema Patria.

Prima impresie extrem de impregnanta pentru mine a fost mirosul inconfundabil de sala veche, catifea si mochete ponosite, plus o usoara aroma de mucegai ce da bataie de cap angajatilor.

Intrarea foarte draguta m-a dus repede cu gandul la un timp indepartat si asteptam sa vad un casier imbracat specific si foarte amabil, insa doamnele (dragute si amabile pentru respectiva ora) ofereau un contrast puternic locului.

Indrumati fiind de una dintre ele ajungem in partea de jos a salii, unde sunt dezamagita de faptul ca toate locurile sunt goale, doar o gasca micuta si galagioasa, intr-un mod un pic obraznic, incerca sa-si dea seama unde sa se pozitioneze mai bine (doar aveau de unde sa aleaga).

Aroma de catifea ma inconjoara in momentul in care ma asez pe unul dintre scaunele comode as spune pentru timpul care a trecut peste ele. Nu apuc insa sa ma familiarizez prea bine cu spatiul, pentru ca insotitorul meu imi spune sa vin dupa el sa-mi arate ceva (deh! asa se intampla cand te leaga amintiri de varsta frageda de un loc si ai pierdut sirul datilor in care l-ai vazut). Il urmez cu atentia marita sa nu cumva sa ma impiedic de scari inalte, cu amintirea salilor de mall in minte, insa constant finetea cu care se face trecerea de nivel si spre iesire.

Urcam pe o scara circulara, ajungem intr-un hol micut cu canapele si fotolii, vedem intrarea spre locurile de la balustrada, dar ma opintesc un pic in momentul in care vad un "strajer" adormit pe unul din corpurile de mobilier. Ma amuza imaginea si ma simt ca un infractor care se furiseaza pe langa paznic.

Dupa tot drumul asta, incep sa zaresc vechiul ecran si realizez usor, usor dimensiunea impresionanta a salii. Wow! Chiar e superb si impozant locul, si cand ma gandesc la faptul ca pot sa sustin asta doar in urma studierii lui intr-o lumina difuza, mi se pare si mai impresionant.

Calitatea imaginii si a sunetului, recunosc ca are nevoie de imbunatatiri, dar intr-un final parca si aceasta schiopatare isi are farmecul ei in atmosfera locului.

Per total, am descoperit un loc ce vibreaza in felul si ritmul sau, parca un pic blocat undeva in deceniul sau.