"Radacinile" fiintei mele

Iubesc calatoriile, sa vad locuri noi, sa fiu activa si sa nu stau mereu in acelasi loc si totusi de cateva zile nimic nu ma atrage mai tare decat sa ma reintorc in locul in care m-am nascut, locul pe care il stiu atat de bine, incat nici nu trebuie sa deschid ochii si totusi ma pot deplasa fara probleme. Vreau sa simt iar caldura cuvantului "acasa", sa vad lumea unde am facut primii pasi, sa vad oamenii aceia un pic mai calzi alaturi de care am trait cele mai inedite, palpitante sau relaxante momente ale copilariei mele. Astept cu nerabdare sa retraiesc senzatia de liniste si siguranta, senzatia "cuibului protector", unde nimic nu-mi poate face rau... Ciudat cat de mult ma stapaneste sentimentul asta de dor si totusi imi place, pentru ca observ cum nimic nu se poate compara sau egala cu tresarirea pe care mi-o produce numai gandul ca in cateva ore o sa fiu primita cu bratele deschise de casa aceea plina de caldura si de doi oameni care ma iubesc enorm de mult. Ma reintorc la "radacini", dupa o vreme destul de mare, cu o mica frica de micile modificari ce au avut loc in lipsa mea si totusi sunt sigura ca toata fiinta mea le va indragi fara sa opuna rezistenta. Scriu si mai arunc o privire spre ceas, mi se pare ca trece mai greu timpul si tind sa cred ca imi face in ciuda sau poate doar sunt eu prea nerabdatoare sa primesc acea imbratisare calda...nu stiu.